Laurențiu și Radu Tudor sunt doi tineri din Craiova, actor-regizor și actor, care au pus, în urmă cu trei ani, împreună cu alți colegi, bazele unei companii de teatru independent, FollowSpot. În urmă cu aproximativ o lună, pe 27 ianuarie, au venit în fața unei săli pline cu un one man show de excepție, „Cum am mâncat un câine”, de Evghenii Grișkoveț. Radu și Laurențiu, sprijiniți de cei care înțeleg această mișcare, vor să ofere publicului un teatru independent de calitate, pentru care, spun ei, există cerere. Dar, cel mai mult, există pasiune din partea lor pentru a face ceea ce le place, lucru care nu e deloc de neglijat.
SMART Craiova: Pentru început, aș vrea să vă prezentați, fiecare dintre voi, și să le spuneți oamenilor ce faceți.
Radu Tudor: Eu sunt Radu Tudor și sunt actor.
Laurențiu Tudor: Eu sunt Laurențiu Tudor, sunt actor și regizor și cam atât, pentru început. Dezvoltăm pe parcurs.
SMART Craiova: Sunteți rude?
Laurențiu Tudor: E multă lume care se întreabă asta, dar nu, nu suntem rude.
Radu Tudor: Doar la nivel de dinastie, a Tudorilor.
SMART Craiova: Care este povestea fiecăruia cu teatrul și cum ați început să faceți asta?
Radu Tudor: Eu nu aveam nicio treabă cu teatrul, nici la teatru nu prea mersesem. Serios. Făceam liceul sportiv, cred că am început așa, dintr-un fel de orgoliu. Cred că am auzit eu că face cineva teatru și am zis că vreau să fac și eu, prin clasa a XI-a. Dar nici eu nu mă credeam și nimeni nu mă credea. Eram vicecampion național în perioada aia, la 400 de metri plat. Când ești sportiv, nu prea le ai cu cartea. De aceea, nu prea credea nimeni că o să ajung eu să dau la teatru. Știu că m-am hotărât în clasa a XII-a, iar șase luni m-am pregătit pentru admitere, numai asta am făcut.
SMART Craiova: Aici, la Craiova.
Radu Tudor: Da, aici voiam să dau la facultate. Mi-era frică să dau în altă parte. Ieșeam din zona de confort, de orice. Aici, dacă nu credea nimeni că dau la teatru, măcar aveam un pic de confort, eram acasă, puteam să vin la cursuri. Nici nu prea mă ajuta nimeni. Nu e vorba că nu mă ajutau pentru că nu voiau, dar credeau că e un vis al meu, nu mă vedeau actor. Viața mea nu fusese în zona asta. Nici de citit nu citisem mare lucru. Eram așa, cam prost.
„Când eram la facultate, eram la facultate, când eram acasă, visam că sunt la facultate”
SMART Craiova: Cum s-a schimbat viața ta după ce ai intrat la teatru?
Radu Tudor: În bine. Adică nu era neapărat rău nici înainte, eram mai disciplinat înainte să fiu actor, pentru că făceam sport. S-a schimbat în bine, oricum. Îmi aduc aminte că visam foarte mult. Îmi aduc aminte că, atunci când eram la facultate, eram la facultate, iar când eram acasă, visam că sunt la facultate. Au fost vreo două săptămâni de vis continuu. M-a prins din prima, îmi plăcea atmosfera, îmi plăceau exercițiile. Remus Mărginean ne-a fost profesor și el a și înființat Departamentul de Teatru din Craiova. Făceam și sport, multă mișcare. M-am apucat să citesc, am luat-o din urmă cu lucrurile.
SMART Craiova: Te rog, Laurențiu.
Laurențiu Tudor: Eu, tot așa, prin liceu am descoperit asta, dar am descoperit mergând la teatru. Am făcut noi o trupă de teatru de liceu în Colegiul „Elena Cuza”, unde învățam, și, cumva, poate că și de acolo m-a prins microbul ăsta. Apoi am început să mă interesez de fenomenul ăsta, de ce se întâmplă. E adevărat că, fix cumva ca acum se întâmplau lucrurile, în sensul că am oscilat de atunci între regie și actorie. De atunci mă întrebam care dintre ele mi s-ar potrivi mai bine. M-am gândit că nu strică niciodată, inclusiv dacă hotărăsc după aceea să fac mai degrabă regie, să fac actorie, mai ales că sunt convins că ajută, în sensul că îți dă altă perspectivă în comunicarea cu actorii. În momentul în care știi și tu cam care e procesul din interior pe care îl parcurge un actor ca să facă ce îi ceri tu…
Relația actor-regizor, în aceeași persoană
SMART Craiova: Empatizezi cu el, îi înțelegi nemulțumirile, trăirile…
Laurențiu Tudor: Asta, dintr-un oarecare punct de vedere, nu e bine, pentru că devii prea înțelegător, nu prea îi mai împingi limitele și nici nu îl mai ajuți pe actor să ajungă cu adevărat la ce îți dorești tu. Asta pentru că înțelegi ba că e dificil, ba pentru că ești tu actor la rândul tău și ai niște limite proprii, crezi că altul nu ar putea să facă asta. Poate că el ar putea. Asta cu empatia în sensul ăsta nu e cel mai bun lucru, dar cred că e, pur și simplu, alt nivel de comunicare, și mă bucur că am ales să fac asta. Plus de asta, în continuare am convingerea că mă simt bine inclusiv ca actor.
SMART Craiova: Voi ați pus bazele unei companii independente de teatru, FollowSpot, a doua din Craiova. De când există ea și ce ați făcut cu ea până acum?
Laurențiu Tudor: În 2015 am început să facem spectacole. FollowSpot e, practic, un al doilea proiect pe care l-am fondat împreună cu colegi chiar de grupă, de facultate, de la Craiova. Primul proiect a fost o trupă de teatru de improvizație care se numește On The Spot, iar FollowSpot a venit, firesc, după. Ea este o companie de teatru independent, care se ocupă cu spectacole regizate, nu neapărat cu spectacole de teatru de improvizație. Primul proiect a fost „Noaptea asasinilor”, în 2015, care, în momentul de față, nu se mai joacă. Există oameni care își doresc să mai vadă piesa și poate o vom relua. Am făcut și o schimbare de distribuție, pentru că unul dintre actori a plecat din țară vreo doi ani, e însoțitor de bord. Erau, inițial, în distribuție, Anca Ghiță cu Patricia Ionescu și Alexandru Măndoiu. Pe el l-am înlocuit cu Andrei Nedelea, care în momentul acesta este în București, la master la actorie, dar pentru el nu ar reprezenta o problemă să vină să joace din nou spectacolul. Așa că, iau în calcul inclusiv varianta de a readuce spectacolul. „Cum am mâncat un câine” este al doilea proiect FollowSpot.
SMART Craiova: Radu, „Cum am mâncat un câine” este un one man show în care tu joci. Ce înseamnă pentru tine acest spectacol? Am văzut că l-ai trăit foarte intens și ți-a și plăcut să îl joci.
Radu Tudor: Joc toate personajele din acel one man show (râde). E un text pe care îl știu încă din facultate, pentru că l-am văzut jucat de Theo Marton, un actor de la Târgu Mureș, care juca cu Teatrul 74 de acolo. Mi-a plăcut foarte mult textul, dar nu am dat de el o bună parte de timp. Nu l-am găsit și știu că l-am găsit, colaboram la Deva, și m-am întâlnit cu Kuki, un actor de la Târgu Mureș care, tot așa, avea și el multe texte pe laptop. Am făcut un schimb de texte și din cele pe care mi le-a dat el, mi-a venit curiozitatea asta, să caut „Cum am mâncat un câine”. Să văd dacă am vreo șansă să îl găsesc. L-am găsit, l-am citit și nu am făcut nimic cu el. Timp de ani m-am gândit la textul ăsta, nu e vorba că nu dormeam noaptea din cauza lui, dar era un gând care mai revenea din când în când. După, am fost plecat prin Anglia vreo doi ani, nu mai făceam teatru, dar când m-am întors, am vrut să fac din nou teatru. Mi-am adus aminte de text, l-am recitit, mi-a plăcut la fel de mult și am vorbit cu Laurențiu. Era printre puținii oameni cu care vorbeam, că aș putea să fac ceva, să joc sau să ne ajute cu regia. Îmi place foarte mult mesajul textului, ce spune, mi se pare foarte actual și mi se pare foarte necesar să spui un text de genul ăsta acum. Mi se pare că vorbele alea sunt foarte valabile acum, în zilele noastre. Eu empatizez mult cu el. Nu neapărat că am aceleași situații, dar mă regăsesc în zona celor de acolo, și nu sunt puține.
Cum am mancat un caine/How I Ate a Dog from Laurentiu Tudor on Vimeo.
Despre one man show: „Orice nu e bine, tu ești dușmanul tău”
SMART Craiova: Ce te-a impresionat cel mai tare la vreunul dintre personajele pe care le-ai interpretat în piesa asta?
Radu Tudor: Nu știu, sunt mici apariții ale personajelor cu care s-a întâlnit Jenea. Nu are nume, dar l-am găsit în text, acolo. Cred că mă impresionează firul narativ, cum spune el lucrurile astea. Face mereu niște comparații între experiența lui din armată și experiențele lui din viață, care nu rareori sunt asemănătoare și nu ar trebui să fie. Cumva, obligo-ul ăsta pe care ni-l dă societatea îmi place iar. El ajunge să facă niște lucruri, dar nu pentru că a ales el să le facă. Pur și simplu, acolo trebuia să meargă. Trebuia să meargă la școală pentru că l-a dus maică-sa de mână. I-au rupt și aripile acolo. Îmi place chestia asta pe care am găsit-o, cu aripile. Pe lângă faptul că textul este scris bine și mesajul este bun, ca actor, îmi place că nu e doar într-o zonă, să zici că joci o dramă și te îndrepți din ce în ce mai mult în drama aia și te adâncești în ea. Sau într-o comedie și crești momentul ăla. Textul ăsta te obligă, cumva, să nu cazi foarte mult într-o zonă anume. Asta e, cumva, una dintre cerințele lui Laurențiu, să alternez stările acestea și să am niște treceri rapide, să nu găsesc starea pe parcurs și să tot clădesc la ea. Ca experiență de one man show, e un lucru pe care m-am ferit mereu să îl fac, pentru că e o experiență foarte grea. Dar cred că aș mai face asta. E greu, dar e necesar. Mi se pare necesar să faci o monodramă. După experiența asta am și sfaturi de dat (râde). Fiind singur pe scenă, chiar dacă ai regizorul, ajungi să ai toate problemele pe care, deseori, le creezi sau ți le creează un partener. Dacă vii cu textul prea puțin învățat, pe tine o să te coste asta. Dacă nu ai chef de repetiții, pe tine o să te coste. Orice nu e bine, tu ești dușmanul tău, și se și resimte asta. Eu am simțit ca și când un partener mi-ar fi făcut toate lucrurile ăstea. Ca atunci când nu știam textul, parcă îmi făcea cineva asta. Dar eu eram partenerul ăla.
SMART Craiova: O să plecați la Oradea mâine (azi – n.r.), tot cu piesa asta. Unde o să jucați și cum ați ajuns acolo? O să mergeți cu ea și în alte orașe?
Laurențiu Tudor: Asta urmează să facem, să plecăm cu spectacolul în mai multe orașe. Am ajuns în Oradea prin prietenii de la Studio Act, tot un teatru independent de acolo. Ei au o stagiune destul de coerentă în momentul acesta. Luna asta au cel puțin patru sau cinci spectacole. Au inclusiv concerte în spațiul pe care îl au ei acolo. E o prietenie între două companii de teatru independent, iar pe 22 jucăm spectacolul „Cum am mâncat un câine” la ei. Suntem în curs de stabilire și a unor date și locații diferite din țară.
„E foarte greu ca o companie independentă să obțină fondurile pentru a plăti drepturile de autor”
Radu Tudor: Mai ales că este jucat perfect legal. Este jucat perfect legal pentru că plătim drepturi de autor, de traducător. Am vorbit cu oamenii, ei sunt de acord.
Laurențiu Tudor: E un lucru bun că am avut parte de înțelegere și din partea autorului, și din cea a traducătorului. Ei au conștientizat că o companie independentă nu are un buget așa cum are o instituție de teatru, sau dacă îl are, este foarte mic. Am primit niște contracte care ne ajută să producem spectacolul. Chiar asta a și fost discuția pe care am avut-o cu agenta lui Evghenii Grișkoveț. I-am explicat că nu există un buget de producție, că suntem o companie independentă și că avem nevoie de sprijinul lor ca să putem face producția asta. Ne-au trimis un e-mail cu un contract, asigurându-ne de tot sprijinul lor pentru producție, cu o cotă parte din încasări foarte mică. E un lucru extraordinar. La fel, și traducătorul a fost foarte înțelegător. E important. Nu e neapărat dificil ca o companie independentă să obțină drepturile, dar e foarte greu să obțină fondurile pentru a plăti drepturile de autor. Dacă ni se spunea altceva despre costuri, pur și simplu nu se putea juca spectacolul.
SMART Craiova: Sunteți singuri în compania asta?
Laurențiu Tudor: Suntem, deocamdată, vreo cinci oameni. În principiu, ideea este că, pentru proiectele pe care urmează să le avem, nu e neapărat o trupă fixă.
Radu Tudor: Suntem cinci care am pus bazele și care ne ocupăm de acte.
Laurențiu Tudor: Dacă avem nevoie de mai multe persoane, apelăm la colaboratori. Și nu e vorba doar despre actori. E nevoie inclusiv de fotografie pentru un spectacol, pentru participările la festivaluri. E nevoie de o calitate a fotografiilor impusă de festivaluri, să ai o filmare de o calitate impusă, și e nevoie de o echipă mai mare.
Radu Tudor: Ne gândim la a aduna o comunitate, mai mulți oameni în jurul nostru, chiar și din motivul ăsta, că avem prieteni care au pasiuni pe lângă meseriile lor și am putea să ne ajutăm reciproc.
Laurențiu Tudor: Și ei își pot dezvolta ceea ce fac în timpul liber. Iarăși este un lucru legat de buget: nu poți angaja un fotograf sau un graphic designer care să îți facă un afiș, însă te bazezi strict pe oameni cu pasiune pentru ce fac, așa cum am început și noi. Sigur că, la anumite proiecte, există posibilitatea să asiguri un buget pentru activitățile respective, dar la început este o activitate pro bono care se desfășoare strict în timpul liber al persoanelor dispuse să ne ajute. Nu e greșit deloc ce a spus Radu, că se creează o comunitate de oameni pasionați de artă, muzică, de fotografie, de design, și sunt oameni în jurul nostru care fac asta, își fac treaba foarte bine. E așa, cum să zic, o prejudecată că „tinerii din ziua de astăzi” sau „nu mai sunt actori ca altădată”. Sigur că nu mai sunt. Nu mai e nimic ca altădată. Dar trebuie să fie ca altădată? Nu știu dacă trebuie. Despre asta e vorba.
Radu Tudor: Nu mai sunt actori ca altădată, am depășit și noi anumite praguri. Am tot învățat și am evoluat, chiar și în actorie.
SMART Craiova: Cum vedeți voi publicul din Craiova, comparativ cu anii trecuți? A evoluat în mersul la teatru, în comportamentul său atunci când merge la teatru, la nivel de interes față de anumite producții sau altele?
Radu Tudor: Eu cred că e o evoluție și cred că se datorează și Centrului Vechi, de când e renovat, așa. Înainte era teatrul, iar evenimente cred că mai erau prin Play, majoritatea. Acum cinci ani, să zicem. Nu erau prea multe alternative, poate și pe la Casa Studenților se mai țineau concerte. Dar nu erau foarte multe. Acum sunt destul de multe evenimente prin oraș și cred că te educă – nu neapărat un spectacol de teatru-, un eveniment în sine. Să mergi să vezi un concert sau un spectacol de improvizație sau de stand-up comedy. Cred că da, în Craiova, spectatorul este într-un progres. Caută să meargă mai des la evenimente.
„Când zici teatru independent în Craiova, te gândești că mergi să bei o bere și să vezi un spectacol. Nu a fost cazul aici”
Laurențiu Tudor: Eu observ o diferență destul de clară. În mare parte, cu spectacolele de improvizație pe care noi le-am jucat o bună perioadă de timp la Arcade, am sesizat că, pe parcurs, pe măsură ce a trecut timpul, publicul s-a fidelizat și erau cam aceiași oameni în sală de fiecare dată. Era evident că gustul lor pentru genul acesta de manifestare culturală s-a educat într-un fel sau altul, iar ei știu că asta vor să facă într-o vineri sau într-o sâmbătă seara. Mi se pare că este o evoluție din punctul acesta de vedere, mai ales în contextul în care este o ofertă mult mai mare. Există Teatrulescu și FollowSpot în Craiova, ca teatru independent. Dacă oferta este mai mare, sunt sigur că și publicul se educă în a merge mai des la genul acesta de evenimente. Pentru noi a fost o surpriză și o bucurie că am reușit să adunăm în sala-studio de aici, de la Departamentul de Teatru, aproximativ 80 de oameni. De obicei, când zici teatru independent în Craiova, te gândești că mergi să bei o bere și să vezi un spectacol. Nu a fost cazul aici. Oamenii nu au venit ca să bea o bere, ci doar pentru spectacol, într-un loc care nu e cel mai promovat, vizibil sau cel mai accesibil oamenilor. În sala asta se intră, de obicei, doar când au studenții examen. Totuși, a fost o surpriză să se adune 80 de oameni, mai mult decât atât, nu prea găseam scaune să îi așezăm. Din punctul acesta de vedere, nu e o bucurie pentru că nu este peste tot vizibilitatea foarte bună, dar am spus asta oamenilor de la început. Au rămas cu toții. Mi se pare un semn bun în sensul că există cerere pentru așa ceva. Oamenii își doresc să vadă și teatru independent. Sigur că oferta de la Teatrul Național este destul de mare, ca instituție în care se face teatru dramatic, dar mi se pare că este o evoluție. Se poate mai bine, dar este o evoluție.
SMART Craiova: Am auzit că în martie veți juca din nou la Craiova „Cum am mâncat un câine”.
Laurențiu Tudor: Da, în martie am vrea să jucăm și, în principiu, tot aici. Este și un spațiu care, în afară de faptul că suntem atașați de el pentru că am stat aici 12 ore pe zi timp de trei ani, e unul potrivit pentru spectacolul ăsta.
SMART Craiova: Deși nu sunteți frați sau rude, cred că sunteți oarecum înfrățiți prin ceea ce faceți împreună. Un mesaj pentru fratele Laurențiu și un mesaj pentru fratele Radu, vă rog.
Radu Tudor: Pentru fratele Laurențiu… Mă gândesc să nu fiu egoist și să îi spun „să montezi numai cu mine”, „să te gândești la mine de câte ori citești un text”. Îi doresc să aibă spor și rod în orice ar face.
Laurențiu Tudor: Cred că cel mai important e să se bucure de ce face. Vorbeam zilele trecute cu un alt coleg și am ajuns la concluzia că, indiferent ce faci în scenă, chiar dacă ți se pare sau chiar dacă e, la propriu, o prostie ce faci în scenă, atâta timp cât e asumat, niciodată nu va ajunge în sală ca o prostie. Mesajul meu este să se bucure de ce face, să își asume ce face, indiferent de ce alege să facă și va ajunge dincolo așa cum trebuie. Indiferent că e în viața personală sau pe scenă, ce transpare către ceilalți, dacă e făcut asumat, sincer și cu bucurie, cred că ajunge cum trebuie.
Adauga comentariu