Ultima lui dorință a fost să meargă pe stadion, la meciul echipei naționale de marți, 27 martie… Din păcate, divinitatea a avut un alt plan pentru legenda fotbalului românesc, Nicolae Tilihoi. Acesta a pierdut lupta cu boala necruțătoare în această dimineață.
Fostul fotbalist va fi înmormântat marți, ora 12:00, la Cimitirul Ungureni din Craiova. Trupul neînsuflețit al fostului mare fundaş central a fost depus deja la Biserica Sfinții Apostoli din Craiova. Începând de luni și până în ziua înmormântării, sicriul va fi așezat la Stadionul ”Ion Oblemenco”, unde craiovenii sunt așteptați pentru a-și lua rămas bun de la legenda Craiovei Maxima.
Antrenorul echipei naționale, Cosmin Contra, marcat profund de dispariția lui Nicolae Tilihoi a declarat:
Dedicăm victoria de aseară din partida contra Israelului lui Nae Tilihoi și transmitem condoleanțe familiei îndoliate. Sperăm ca marți să îi dedicăm victoria”.
Și celebrul fost fotbalist, Rodion Cămătaru a mărturisit astăzi la sosirea pe Aeroportul Craiova:
Vestea despre dispariția lui Nae Tilihoi a fost primul mesaj pe care l-am primit astăzi pe telefon. Dumnezeu să-l odihnească! Boala nu iartă. Îmi amintesc că ultima dată ne-am întâlnit la stadion. Chiar dacă suferea, era prezent la toate meciurile”.
Și Felix Grigore, manager de competiții din cadrul Federației Române de Fotbal a declarat că dispariția lui Nae Tilihoi este o mare pierdere.
Vorbesc cu mare durere în suflet pentru că am lucrat cu el. A fost un om la care eu am ținut tare mult. Cât am lucrat la Craiova și am lucrat cu dumnealui, am simțit că m-a sprijinit foarte mult și a fost alături de mine.
a spus Felix Grigore.
La biserica Sfinții Apostoli au venit, vizibil afectați, Gică Craioveanu, Costel Ilinca, Marcel Popescu și Devis Mangia.
În cariera de fotbalist a cucerit două trofee de campion și patru cupe ale României. În divizia A a evoluat în 294 de partide, marcînd de 7 ori. Are 36 de apariții în cupele europene și 10 în tricoul naționalei.
Adauga comentariu