SMART Craiova

CNI investește peste 7 milioane de euro în Colegiul „Carol I”. Licitațiile, lansate în curând

Compania Națională de Investiții va investi aproximativ 33.000.000 de lei fără TVA, echivalentul total a peste 7 milioane de euro, în reabilitarea și consolidarea clădirii în care se află Colegiul Național „Carol I” și Opera Română Craiova. Răspunsul a venit la solicitarea SMART Craiova.

Conform documentației transmise, estimăm o valoare de investiție de aproximativ 33.000.000 de lei fără TVA”

au transmis reprezentanții instituției.

Așa cum au mai explicat cei de la CNI, momentan documentația este analizată, iar în perioada următoare vor fi lansate licitațiile pentru serviciile necesare.

Documentația depusă se află în analiză în vederea demarării procedurii de achiziție publică pentru serviciile de proiectare la faza DALI (Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție). De asemenea, menționăm că, după aprobarea indicatorilor tehnico-economici și emiterea ordinului de ministru, se va demara procedura de achiziție publică pentru contractarea serviciilor de proiectare și execuție.

Clădirea cu pricina, monument istoric reprezentativ pentru Craiova, este în stare avansată de degradare, iar partea de școală nu mai găzduiește elevi. Clădirea a trecut, în urmă cu trei săptămâni,de la Primăria Craiova la CNI, companie subordonată Ministerului Dezvoltării Regionale. Contractul privind reabilitarea și consolidarea clădirii a fost scos de două ori la licitație, din fonduri de la bugetul local, însă ambele proceduri de achiziție au fost anulate din cauza faptului că au fost depuse oferte neconforme.

Adauga comentariu

Follow us

Vrei sa primesti cele mai noi stiri pe facebook?

Cele mai citite