Craiovenii care au acceptat invitația lansată de reprezentanții Direcției Județene pentru Sport și Tineret (DJST) Dolj și au participat astăzi la Crosul Olteniei și-au luat porția zdravănă de sănătate și au petrecut, prin sport, câteva ore în natură.
Fiecare concurent a primit medalie și diplomă de participare, iar după cursa de alergare, apă și mere. Cei mai norocoși dintre participanți au primit premii, prin tragere la sorți, de la sponsorii competiției: vouchere pentru cumpărături oferite de Evobrand, weekend la Herculane oferit de Bacolux Hotels sau vouchere pentru distracție la Water Park-ul craiovean.
Sute de participanți de toate vârstele s-au întrecut astăzi pe aleile Parcului Nicolae Romanescu. Concursul a fost organizat pe mai multe secțiuni, oferind șansa tuturor de a se înscrie în competiție: cursa PRO – destinată persoanelor cu vârstă de peste 16 ani care au alergat două ture de parc, aproximativ 7 kilometri; cursa FUN – destinată persoanelor cu vârstă de peste 10 ani pentru care traseul a avut o lungime de 1,6 km; Cursa Family – adresată echipelor formate din cel puțin un minor sub cinci ani și unul dintre părinții acestuia care au avut de parcurs un traseu de aproximativ 700 m; Cursa Copiilor destinată copiilor sub 10 ani.
Cei mai mici concurenți înscriși la Crosul Olteniei au fost la Cursa Family. Alături de ambii părinți sau doar unul dintre ei, au fost înscriși în competiție bebeluși de numai trei, patru sau șapte luni. Cei mai mulți dintre părinți, și-au purtat copiii în cursă în cărucior. Distanța de 700 de metri a dat bătăi de cap nu numai copiilor care au alergat alături de părinți, dar și adulților. O cursă strânsă, o cursă de echipă, emoționantă, copii lângă părinți încurajându-se reciproc să reziste până la linia de sosire. Pentru a face față traseului, o parte din părinți și-au luat copiii în brațe.
Maria are patru ani. A alergat la Crosul Olteniei alături de surioara ei și de părinți.
Ne-am bucurat foarte mult că am avut șansa să petrecem câteva ore alături de copii, făcând sport. Este important ca cei mici să înțeleagă spiritul competiției, să își dorească să participe și nu neapărat să câștige”
a spus mama fetiței.
Marian a alergat în competiție alături de soție, de fiica cea mare, dar și de bebelușa de numai un an:
Sportul înseamnă foarte mult pentru noi. Alergăm ori de câte ori avem ocazia, jucăm tenis, baschet, facem mișcare”.
Scopul principal al acestui eveniment este acela de a atrage cât mai mulți craioveni spre sport. Cei care au decis să nu alerge au avut șansa să participe la diverse activități recreative: jocuri și concursuri pentru copii.
Adauga comentariu