Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” a participat sâmbătă, 15 decembrie 2018, la bazarul organizat de Consulatul General al României la Salonic.
Desfășurat în foaierul primăriei din Salonic, bazarul a fost organizat cu scopul de a sprijini și evidenția activitatea Centrului de reabilitare și educație a persoanelor cu dizabilități „Sotir”, instituție în care sunt îngrijite 350 de persoane cu nevoie speciale.
Alături de programul artistic pregătit și pus în scenă de tinerii Centrului „Sotir”, din programul evenimentului a făcut parte și acțiunea de achiziționare a obiectelor de artizanat realizate de copiii angajaților de la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”. Ca atare, cei prezenți au cumpărat semne de carte, decorațiuni din fetru, lemn și hârtie, felicitări, oameni de zăpadă, dar și un tablou de Crăciun realizat prin tehnica șervețelului. Sumele rezultate din vânzarea obiectelor de artizanat au fost oferite Centrului de reabilitare și educație a persoanelor cu dizabilități „Sotir”.
„Ne face o deosebită plăcere să ne implicăm în acțiuni caritabile, în campanii de strângere sau confecționare de jucării și obiecte artizanale. Colaborarea pe care am stabilit-o cu Sabina Mădălina Șomăcescu, Consulul General al României la Salonic, este o realitate cu care ne mândrim și care are rolul de a produce activități și acțiuni benefice pentru comunitățile noastre. După ce în primăvara acestui an am pus bazele primei biblioteci de carte românească din Salonic, am conlucrat la începutul acestei luni în sensul organizării unui proiect cultural, iată că acum, în preajma Crăciunului, tragem linie în urma unei acțiuni caritabile. Centrul „Sotir”, asemeni unor instituții similare din Craiova și Oltenia, este genul de instituție care își asumă o sarcină nobilă. Am reușit, alături de partenerii și inițiatorii acestui proiect, echipa de la Consulatul General al României din Salonic, să transmitem un semnal bun și să le oferim celor mici câteva clipe de sens și bucurie. Mai presus de granițe și chestiuni care ne separă sunt aceia dintre noi care au nevoie de implicarea noastră, a tuturor, de solidaritate și bunătate”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.
Bazarul a fost organizat sâmbătă, 15 decembrie 2018, în foaierul primăriei din Salonic, la inițiativa Consulatului General al României din Salonic.
Adauga comentariu