Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează, în perioada 26 februarie – 28 mai 2019, cercul educativ „Astronomie pentru începători”. Proiectul se desfășoară în cadrul programului de internship coordonat de Giulia Maria Bulugean, elevă la Colegiului Național „Frații Buzești” din Craiova. Obiectivul cercului educativ constă în informarea și familiarizarea participanților cu domeniile astronomie, astrofizică, cosmologie și spectroscopie.
Proiectul se adresează elevilor din clasele I-VIII și cuprinde două componente, teoretică și practică. Întâlnirile teoretice se vor desfășura în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, în fiecare zi de marți, în intervalul orar 16:30-18:30, prima ședință fiind programată în 26 februarie, iar ultima în 28 mai 2019. În cadrul acestor întâlniri, în funcție de vârsta participanților, Giulia Bulugean va aborda și desluși noțiunile de bază ale cerului – constelații, stele importante, zonele și granițele în care este di-vizat cerul, linii importante și evenimente astronomice – dar și începuturile arhaice ale astronomiei, conducându-i pe cursanți din Grecia antică, prin Orientul Apropiat și Mijlociu, până în America încă nedescoperită de Cristofor Columb. De asemenea, în cadrul întâlnirilor vor fi abordate și subiecte precum astronomia modernă și era observațiilor telescopice, astrofizica și cosmologia, dar și diferențele dintre astrologie și astronomie. Pentru cei mai mari dintre participanți, Giulia Bulugean va insista și asupra triunghiurilor sferice, formulelor lui Gauss, magnitudini și luminozități etc. Pentru fixarea informațiilor, cursanții vor avea la dispoziție imagini, poze, instrumente de observare, cataloage și hărți îndrumătoare.
În serile în care vremea va fi favorabilă, lecțiile teoretice vor fi însoțite de sesiuni practice. Cu ajutorul binoclului sau telescopului, cursanții vor efectua sesiuni de observație astronomică pentru a se obișnui și, în cele din urmă, recunoaște constelațiile, stelele, planetele și, dacă se va ivi ocazia, comete. Pe măsură ce cursanții vor asimila cunoștințele teoretice, sesiunile de observație vor spori în complexitate, urmând să fie analizate o parte dintre obiectele cerești incluse în „Catalogul Messier”, dar și luna, satelitul natural al pământului, respectiv soarele, pentru care vor fi întrebuințate filtre speciale.
Este primul intership pe care îl organizăm și, evident, este unul special. Giulia Bulugean este unul dintre cei mai titrați tineri din municipiul Craiova. Rezultatele excepționale obținute la olimpiadele la care a reprezentat cu onoare județul Dolj sau, mai nou, România, o recomandă pentru suita de activități dedicate astronomiei. Considerăm că în rândul elevilor craioveni există o mare așteptare și, în special, o curiozitate crescândă în direcția cunoașterii astronomiei. Cercul pe care îl organizăm și la care avem plăcerea de a-i invita este cea mai bună ocazie de a se informa și instrui într-un domeniu deosebit
a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.
Deschiderea arătată de Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” este apreciată de Giulia Bulugean întrucât „în afară de Astrobotic Club Craiova nu mai există niciun alt curs de acest gen în Craiova”. Giulia Bulugean este convinsă că Cercul educativ „Astronomie pentru începători” va suscita interes în rândul elevilor din ciclurile primar și gimnazial. Despre astronomie, Giulia Bulugean susține că îi ajută pe cei care o studiază „să privească mai sus de Pământ”. Dacă pentru cei mai mulți dintre noi astronomia rămâne un domeniu abstract, greu de deslușit, pentru ceilalți, puțini și speciali, astronomia înseamnă nu doar satisfacerea unei curiozități legitime, ci posibilitatea unei carie-re în cercetare. Cum nici pentru acest domeniu nu există o rețetă unică, universală, Giulia susține că prin dorință și pasiune, susținute de efort constant și, mai ales voluntar, se pot obține reale satisfacții. Excelența în astronomiei este un obiectiv pe care tânăra elevă l-a făcut accesibil și, mai ales, realizabil.
Înscrierile se desfășoară în perioada 18 februarie, ora 9:00, 25 februarie, ora 13:00. În vederea definitivării înscrierii, sunt necesare descărcarea, completarea și depunerea formularului la secretariatul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”. Informații suplimentare pot fi oferite la numărul de telefon 0251532267.
Formularul de înscriere este disponibil la adresa: http://comunicatedepresa.aman.ro/wp-content/uploads/2019/02/model-cerere-inscriere-page-001.jpg
Giulia Maria Bulugean este elevă în clasa a XI-a la Colegiului Național „Frații Buzești” din Craiova și este cel mai vechi membru al Astrobotic Club Craiova, unde își desfășoară activitatea sub coordonarea profesorului Octavian Georgescu. Pasiunea Giuliei pentru astronomie datează din 2016 atunci când, la chiar primul concurs important la care a participat, a obținut premiul al II-lea la faza județeană a Olimpiadei de Astronomie. Doi ani la rând, în 2017 și 2018, a obținut premiul I în cadrul aceleiași olimpiade, motiv pentru care, în 2018, a avansat la faza națională unde și-a adjudecat me-dalia de bronz. În ultimii trei ani, Giulia Bulugean a participat la Concursul Național de Astronomie și Astrofizică „Marin Dacian Bica”. Palmaresul ei este unul demn de invidiat: 2 medalii de aur și una de bronz la secțiunea „Astronomie”, respectiv câte o medalie de aur, argint și bronz, la secțiunea „Fizică”.
Participarea solidă la Concursul Național „Excelența în Astronomia de Amatori”, ediția a II-a, i-a adus în 2018 atât cupa și locul I la individual, cât și premiul I la proba în echipă. Tot în 2018, Giulia Bulugean a fost inclusă în lotul care va reprezenta România la „Cupa Mondială de Fizică” – IYPT. La faza europeană a obținut premiul I.
Adauga comentariu