Sâmbătă, 30 martie, la ora 20.30, Craiova sărbătorește în mod simbolic, „Ora Pământului” (Earth Hour), un eveniment organizat cu scopul conștientizării comunității în ceea ce privește impactul negativ asupra mediului înconjurător cauzat de consumul exagerat de resurse energetice.
Astfel, Primăria Municipiului Craiova se alătură, și în acest an, instituțiilor publice din țară, participând la eveniment, prin stingerea luminilor, în zona centrală a orașului (sediile Primăriei Craiova din strada A.I. Cuza nr. 7 și nr. 1 – sediul central și sediul Palace), iluminatul stradal care cuprinde: Piața „Mihai Viteazu”, parcul din fața magazinului Mercur și Biserica Sf. Treime, în intervalul orar 20.30 – 21.30.
Ora Pământului va fi marcată, de Primăria Municipiului Craiova, și printr-un recital susținut de elevi de la Liceul de Artă „Marin Sorescu” și Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, îndrumați de dirijorul Zamfir Florian George, în Sala de Consiliu a Primăriei, începând cu ora 20.30.
Este important să dăm chiar noi un semnal și să ne alăturăm acestei campanii ce are un impact major la nivel mondial, iar mesajul transmis este de la an la an tot mai clar și vizează problemele cauzate de schimbările climatice și consumul exagerat de resurse. Cu toții trebuie să înțelegem că este nevoie de măsuri urgente pentru a proteja sănătatea Planetei și a generațiilor ce vor urma”,
a declarat Mihail Genoiu, primarul Municipiului Craiova.
În Craiova, organizatorii din acest an propun către publicul larg un eveniment compus din mai multe activități desfășurate în zona centrală a orașului, precum expoziții cu generatoare de energii regenerabile și cu produse fabricate din materiale reciclabile.
Earth Hour a fost organizat pentru prima dată de către WWF-Australia în Sydney, pe 31 martie 2007, fiind brand înregistrat de organizația WWF (World Wide Fund for Nature) la nivel global. Peste 2.2 milioane de oameni și 2000 de sedii de companii din Sydney au stins luminile pentru o oră în acea seară, ca semn al conștientizării problemei schimbărilor climatice. Implicarea oamenilor de pe tot globul a făcut în doar câțiva ani ca Earth Hour să devină cel mai mare eveniment de mediu din istorie. În prezent, comunitatea de susţinători Earth Hour a atins 2 miliarde de oameni, din peste 7.000 de oraşe, din peste 180 de ţări și teritorii.
Programul manifestărilor:
19,00 – 19,30 Centrul Vechi
Deplasarea unui grup de 20 de bicicliști cu biciclete ECO achiziționate prin centrul CRAF (proiect în colaborare cu Ford) prin zona Centrului Vechi, pentru a distribui trecătorilor baloane imprimate cu sigla ”Orei Pământului” (60+).
19,30 – 20,15 Holul Central al Universității din Craiova (strada A.I. Cuza nr. 13)
Scurte alocuțiuni legate de protejarea naturii și de promovarea energiilor verzi.
Vernisarea unei expoziții cu generatoare de energii regenerabile și cu produse fabricate din materiale reciclabile.
Moment simbolic de stingere a luminilor în Holul Central și de iluminare cu surse de energie ecologică (telefoane, mini-lasere, etc.)
20,15 – 20,30: Deplasarea organizată a participanților între Universitate și Primărie
Deplasarea se va face pe trotuarul care conectează cele două instituții (prin fața teatrului).
20,30 – 21,00: Sala de Consiliu din Primăriei.
Concert muzical susținut de Corul Cantus Mundi – Madrigal, dirijat de prof. Florian George Zamfir – Liceul de Artă Marin Sorescu
Moment simbolic de stingere a luminilor în Sala de Consiliu și de iluminare cu surse de energie ecologică (telefoane, mini-lasere, etc.)
21,00 – 21,15: Deplasarea participanților între Primărie și Piața ”Mihai Viteazul”
Deplasarea se va face pe trotuar, cu traversarea arterei A.I. Cuza.
21,15 – 21,30 Piața ”Mihai Viteazul”
Deplasarea grupului de 20 biciclete ECO pe un traseu care va cuprinde trotuarul de pe A.I. Cuza, aleile din Piața ”Mihai Viteazul” dintre statuie și biserică, respectiv statuie și Centrul comercial Mercur.
Moment simbolic de stingere a luminilor în piață și iluminarea zonei cu surse de energie ecologică (telefoane, mini-lasere, etc.).
Organizarea unui mic spectacol de dans cu făclii.
Programul este realizat în parteneriat, prin participarea următoarelor instituții:
Primăria Municipiului Craiova
Universitatea din Craiova (prin Facultatea de Științe și INCESA)
Inspectoratul Școlar Județean Dolj
Asociația JCI Craiova
Adauga comentariu