Singurul spaţiu autorizat din judeţul Dolj în care se va putea face atât comercializarea, cât şi sacrificarea mieilor de Paşte va fi, şi în acest an, cel amenajat de SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL în Piaţa Chiriac din Craiova.
Am dorit să le oferim şi anul acesta craiovenilor, şi nu doar lor, posibilitatea de a-şi alege direct de la comercianţi mieii sau iezii pe care îi doresc pentru masa tradiţională de Paşte. Demersurile noastre au găsit înţelegere atât la Primăria Craiova, care ne-a pus la dispoziţie spaţiul din Piaţa Chiriac, cât şi la Direcţia Sanitar-Veterinară Dolj, care a autorizat amenajarea acestui punct de comercializare şi sacrificare a mieilor. De luni, îi aşteptăm în Piaţa Chiriac atât pe comercianţii de miei interesaţi să-şi vândă marfa în condiţii optime, cât şi pe toţi cei interesaţi să-şi cumpere miei pentru masa de Paşte”,
a declarat Alin Mărăcine, administrator/director general al SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL.
Potrivit normativelor europene, sacrificarea animalelor – inclusiv a mieilor şi iezilor de Paşte – se poate realiza numai în abatoare specializate, autorizate sanitar-veterinar pentru schimburi intracomunitare. Punctul de vânzare şi tăiere a mieilor din Piaţa Chiriac îşi va desfăşura activitatea începând de luni, 22 aprilie, şi până sâmbătă, 27 aprilie 2019, inclusiv, între orele 7-17, funcţionând pe aceleaşi principii ca şi un abator. Va dispune de spaţii dotate cu apă potabilă caldă şi rece, fiind prevăzut cu toate ustensilele necesare acestor operaţiuni, inclusiv cu asomator şi staţie de sterilizare a cuţitelor. Sacrificarea se va face doar de măcelari autorizaţi, cu analizele medicale la zi, iar carcasele de miel vor fi verificate de un medic veterinar, care le va aplica marca de sănătate înainte de a fi înmânate cumpărătorilor. În acest punct de comercializare şi sacrificare vor putea fi vânduţi şi tăiaţi numai miei crotaliaţi, ce trebuie să fie însoţiţi de toate documentele sanitar-veterinare impuse de legislaţia în vigoare.
Adauga comentariu