Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește, în luna august, în Galeria de Artă, expoziția de pictură „Icoanele strămoșilor”.
Expoziția este alcătuită din cinci tablouri realizate de pictorul Ion Catrina, membru fondator al Cenaclului Artiștilor Plastici din Craiova – Constantin Brâncuși. Obținute într-o tehnică mixtă, tablourile reprezintă siluete și busturi sculpturale de daci pe care artistul le-a realizat cu scopul de a sublinia curajul și înfățișarea impunătoare a strămoșilor noștri.
Ion Catrina pictează din pasiune și reușește să impresioneze prin abordarea unor teme și subiecte care invite la reflecție dincolo de imagine.
Adauga comentariu