Zi de sărbătoare, sâmbătă, 7 septembrie, în comuna doljeană Urzicuța. Consiliul Județean Dolj, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj și Primăria și Consiliul Local Urzicuța au organizat o serie de manifestări prilejuite de sărbătoarea „Cununa grâului – Ziua comunei Urzicuța“. Și ca la orice sărbătoare românească, nu au lipsit bucatele alese pregătite de gospodine ca pe vremea bunicilor și străbunicilor, muzica, dar și invitați de seamă. Și membrii comunităților din această zonă au fost invitați la manifestări, încântând pe cei prezenți cu preparate tradiționale. S-au întins astfel mesele la „Dolju-n bucate“ ca la mama acasă.
Muzeul Satului din comuna Urzicuța a fost astăzi, la zi de sărbătoare, locul de întâlnire al celor care sunt legați de această zonă. Timp de câteva ore, la Muzeul Satului, au fost prezentate și degustate bucatele pregătite de gospodine din comuna gazdă, dar și din localitățile Calafat, Băilești, Ghidici, Bârca, precum și ale celor din Asociația Macedonenilor din România și Asociația Vlahilor din Bulgaria.
Pâinea în țest, turta în foi, pui cu ardei copt și roșii coapte, pește, salata de vinete, fasolea bătută, gogoșile, saramura de pui, saramura de scrumbie, ciorba de raci, peștele prăjit, mâncarea de praz, plăcintele cu dovleac, cu praz, cu spanac, cu mere, puiul copt în pâine-n țest, lutița, zacusca, gogoșile, cozonacul, râmele, dulcețurile, compoturile, preparate păstrate cu grijă din generație.
”Acestor oameni le datorăm faptul că satul românesc este viu și astfel avem despre ce povesti. Doljul are foarte multă esență tradițională, are locuri frumoase, are oameni frumoși, are obiceiuri și tradiții, bucătărie tradițională excepțională care se poate așeza foarte bine lângă orice altă bucătărie din Țara Românească”,
a spus Laura Pumnea, reprezentantă a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj.
Mese întinse, împodobite cu castroane și căni de lut, cu preparate din Urzicuța, Calafat, Băilești, Ghidici, Bârca, dar și bucate tradiționale ale comunităților naționale.
”Macedonenii sunt în Urzicuța de sute de ani. Suntem împreună, trăim împreună, avem atât de multe lucruri în comun, suntem creștini ca și românii. Am adus în această zi de sărbătoare un stand cu mâncare macedoneană: fasole cu cârnați, pâine cu pui, plăcintă, dar și mâncare care poate să pară românească, dar este macedoneană: celebrii raci, ciorba de raci, mâncare de praz. Profităm de invitație pentru a le spune tuturor macedonenilor din Urzicuța și nu numai La mulți ani și pentru ziua de 8 septembrie, zi în care sărbătorim Ziua Națională a Macedoniei”,
a declarat Venera Popescu, deputat (Organizația minorităților naționale: Asociația Macedonenilor din România).
Și președinta comunității românești din Bulgaria, prezentă la ziua comunei Urzicuța, a adus preparate păstrate cu sfințenie de generații:
”Dorim să arătăm cum gătesc încă la noi bunicii, ce păstrează încă în beci. Varză cu ardei copt, pâinea, o plăcintă secerească. Este minunat ca în zi de sărbătoare să petrecem împreună”.
O întâlnire cu fiii satului, o zi în care au fost acordate diplome de excelență oamenilor locului care s-au remarcat printr-o evoluție frumoasă de-a lungul timpului, fie că a fost vorba de rezultate obținute la școală sau de rezultate de excepție obținute în sport. Felicitați au fost și cei care de o jumătate de secol împart rele și bune, 50 de familii care sărbătoresc 50 de ani de căsnicie. Cuplurile aflate la ceas de sărbătoare au fost invitate la o masă festivă unde le-a fost pregătit și un program artistic al formațiilor de amatori și profesioniști, și soliștilor invitați la Ziua comunei Urzicuța.
Un moment artistic special a fost prezentat și de Asociația Macedonenilor din România: ansamblul ”Sonțe – Soarele”, cu dansuri și melodii tradiționale culese din zona Olteniei.
Adauga comentariu