SMART Craiova

Craiova introduce din această vară plata cu cardul contactless direct în mijloacele de transport public

Soluția de plată contactless a călătoriilor, direct în mijloacele de transport în comun din Craiova, va fi implementată, începând din luna iulie, de Banca Comercială Română, în parteneriat cu RAT Craiova și în colaborare cu Telekom Romania.

Toate mijloacele de transport ale societății RAT Craiova vor dispune de câte două validatoare de plată, cu ajutorul cărora oricine își va putea achita călătoria prin simpla apropiere a cardului bancar contactless (Mastercard sau Visa), indiferent de banca emitentă a cardului.

„Suntem mândri că putem oferi craiovenilor un mijloc de plată modern direct în autobuze și tramvaie, la nivelul celor existente în alte orașe dezvoltate. Mai ales într-o astfel de perioadă, marcată de reguli stricte de igienă și distanțare socială, este cu atât mai important ca achiziția biletelor de călătorie să poată fi făcută contactless, cu limitarea contactelor fizice între angajații noștri și călători, spre siguranța tuturor. Vom continua să facem investiții, în ritm accelerat în modernizarea transportului public din Craiova”,

a declarat Sorin Manda, administratorul RAT Craiova.

Sistemul propus de BCR a fost construit având la bază arhitectura de funcționare reglementată de Mastercard și VISA, astfel încât orice card emis oriunde în lume sub însemnele celor două organizații să poată fi utilizat pentru plata călătoriilor.

“Suntem bucuroși că reușim să instalăm, anul acesta, soluția de plată contactless pentru transportul public la Craiova, unul dintre orașele de tradiție din România. Este un sistem unic în România, care, în ultimii doi ani, a înregistrat nu mai puțin de 8,5 milioane de tranzacții în mijloacele de transport public din marile orașe. Peste 80% din piața de carduri este contactless și există o cerere din ce în ce mai mare din partea utilizatorilor de carduri pentru plăți contactless. Noi vom investi în continuare în programul integrat BCR Smart City”,

a declarat Ciprian Nicolae, Șef Departament Acceptare Carduri din cadrul BCR.

RAT Craiova operează în prezent un parc activ de 160 de autobuze și 15 de tramvaie. Sistemul de plată contactless din mijloacele de transport RAT Craiova va fi extrem de simplu: călătorii trebuie să apropie cardul bancar contactless de validatoarele din autobuze, după care vor primi imediat înștiințarea de realizare a tranzacției. Echipamentul de plată va elibera apoi o dovadă de plată, pe care utilizatorul trebuie să o păstreze până la coborârea din mijlocul de transport. Călătoria achitată contactless în autobuz nu este comisionată și va avea un tarif unic, respectiv 2 lei.

Adauga comentariu

Follow us

Vrei sa primesti cele mai noi stiri pe facebook?

Cele mai citite