Era martie când oltenii cântau ultima dată în tribune. De atunci o eternitate a trecut, cu ei așteptând echipa fie la aeroport, fie la cantonament sau la stadion. De două meciuri, galeria scrie pe stadioane refrenul acestei veri, cântec de speranță și izbăvire. Au început etapa trecută, la Craiova.
La Botoșani jucătorii au privit mesajul trimis din orașul de pe Jiu, pânza pictată așezată pe un sector al stadionului pustiu: ,,Vă urmăm prin vânt și ploi”, abia apoi au dat lovitura de start. Am jucat toți aseară în meciul ce părea că nu se mai termină niciodată și am câștigat.
În sezonul în care am învins Dinamo în deplasare după un sfert de secol, pentru a ne cânta până la capăt refrenul trebuia să batem și la Botoșani, unde obținusem un singur punct în toată istoria duelurilor din Moldova.
În minutul 73, Cicăldău privea mingea așezată la punctul cu var și pe fața lui se puteau citi durerea finalelor pierdute în 98 și 2000, povara anilor de speranțe și dezamăgiri ce ne-au picurat argint pe tâmple, ridurile din vremuri în care murisem și am înviat.
Când mingea a lovit plasa lui Pap și Cicâldău și-a pus mâinile la ochi am știut. Putem și trebuie să fim campioni naționali.
În timp ce la televizor, în universul paralel al naumilor și mironicilor, se reluau faze în care se căuta o explicație a eșecului Botoșaniului, la Craiova oamenii căutau, din nou, stadionul. Cu ochii pe flightradar24, craiovenii se pregăteau de întâlnirea cu echipa.
,,Craiova la doi pași de titlu după două penaty-uri” citesc pe ecranele teraselor oamenii și zâmbesc. Ucigașii fotbalului, purtătorii de lavaliere, poartă teribile măști ale urii și nimeni nu se gândește în acele studiouri să facă o legătură între victoriile pe linie ale Științei și valurile de oameni ce curg și în noaptea aceasta către stadion.
Peste două ore, Craiova se bucură din nou. Luni este Sfântul Ilie, galeria cântă numele lui, Ilie Balaci, se aude și numele lui Tilihoi, cu ecouri în tribunele triste și goale. Nae a venit din Brăila în 1976 și nu a mai plecat niciodată din capitala Olteniei. În marea de olteni fericiți este și Lucian Tilihoi, strigă și el, cu altfel de emoție, numele tatălui său.
Târziu în noapte, naumii și mironicii încheie triști emisiunile, în timp ce într-un sat de lângă Dunăre se sting ultimele artificii de pe cer. Este a șasea noapte luminată cu victorie de Știința.
Oltenia vizează frumos și se pregătește să cânte ultimele două versuri din cântecul pe care îl vom nemuri la începutul lui august.
Florin Jianu
Adauga comentariu