Tragedia din Piatra Neamț readuce în atenție o problemă dureroasă: sănătatea noastră, a tuturor, nu este o prioritate pentru Guvern.
Dreptul fundamental la sănătate nu a fost respectat și nu, nu „este vina noastră a tuturor”, cum ne-a spus domnul ministru Nelu Tătaru.
Este vina celor care de un an, de când sunt la guvernare, ne spun că totul este bine și că România face față crizei sanitare.
Este vina celor care la împărțirea bugetară au decis să taie de la Sănătate și Educație și să dea altor domenii unde aveau o obligație politică. Asta a făcut Guvernul Orban la început de an.
Cheltuielile în ceea ce privește sănătatea sunt mult sub nivelul oricărei alte țări din UE, atât pe cap de locuitor, cât și ca procent din PIB.
Sigura măsură care a dat un suflu Sănătății, să mai supraviețuiască, a fost creșterea salariilor medicilor, la nivelul celor din Uniunea Europeană.
Guvernul PSD este cel care a triplat salariile în Sănătate până în 2019, oprind exodul medicilor români spre alte țări.
Datorită acestei decizii, avem printre noi astăzi medici eroi, profesioniști, specialiști întorși în țară și către care se îndreaptă speranțele noaste în plină pandemie.
Cuvintele sunt prea mici pentru familiile îndurerate ale celor care sperau la o salvare și nu la o moarte tragică.
Mulțumirile noastre sunt prea puține pentru medicii care luptă zi de zi cu neajunsurile unui sistem bolnav și nedrept.
Menirea medicilor, una înălțătoare și aleasă, este de a salva vieți. Ei trebuie să se preocupe de îngrijirea pacienților, și nu le revine lor sarcina de a ști starea tehnică a echipamentelor și stadiul licitațiilor de achiziții. Avem nevoie ca spitalele să fie conduse de manageri care provin din rândul doctorilor, pentru că ei cunosc cel mai bine situația și nevoile, la fel cum avem nevoie de o echipă tehnică, de experți apolitici, care să îi ajute să își ducă la bun-sfârșit menirea de a face bine pacienții.
Un PACT PE SĂNĂTATE, semnat și asumat de toate partidele, soluție avansată și de președintele PSD, Marcel Ciolacu, este singura opțiune pentru a demara o schimbare în acest domeniu.
Să fim cu sufletul alături de cei în durere și cu mintea trează, în ceasul din urmă, pentru Sănătatea noastră!
Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană DOLJ, executat de Danescu Florin-Bogdan I.I, cod AEP 11200020.
Adauga comentariu