SMART Craiova

Proiect de securizare completă a Aeroportului Internațional Craiova

Astăzi a fost semnat Contractul Proiectare şi execuţie pentru securizarea completă a obiectivului de investiţii „Securizare completă (outdoor-indoor) a Aeroportului Internaţional Craiova”.

În urma desfaşurării procedurii de achiziție a fost declarată câștigătoare Asocierea CIVITAS SYSTEMS S.R.L., KATO GROUP S.R.L., MINERALPORT S.R.L., ENERGOBIT S.A., lider de asociere fiind CIVITAS SYSTEMS S.R.L.
Valoarea totală a contractului este de 25.337.593,40 lei cu TVA, iar durata de prestare (proiectare) este de 60 zile și durata de execuţie de 300 zile.

Contractul cuprinde proiectare tehnică, asistența tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuție a lucrărilor și execuția lucrărilor.

În cadrul contractului se vor executa următoarele lucrări:
Obiect 1 – Construirea unui drum tehnologic perimetral
Obiect 2 – Realizarea sistemului de iluminat a drumului tehnologic perimetral
Obiect 3 – Realizarea unui sistem de detecţie perimetrala cu sistem de televiziune in circuit inchis si sistem control acces pentru porţile de acces perimetrale, care sa asigure supravegherea totala a perimetrului, atat pe timp de zi, cat si pe timp de noapte
Obiect 4 – Reabilitarea si extinderea sistemului CCTv de supraveghere a zonelor externe terminalelor si a zonelor publice din interiorul terminalelor
Obiect 5 – Reabilitarea si extinderea sistemului CCTv de supraveghere a zonelor externe terminalelor si a zonelor publice din interiorul terminalelor
Obiect 6 – Construirea unei remize pentru echipa de intervenţie rapid

Contractul face parte din proiectul „Securizare completă (outdoor/indoor) a Aeroportului Internațional Craiova“, Contract de finantare nr. 76, cod SMIS 135066, proiect finanțat în cadrul Axei prioritare nr. 2: „Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient“, Obiectiv specific 2.3 Creșterea gradului de utilizare sustenabilă a aeroportului, Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020, cu o valoare totală de 76.014.000,91 lei inclusiv TVA, din care cofinanțare UE 54.352.674,38 lei.
Proiectul are ca scop creșterea nivelului de securitate al incintei aeroportuare, în conformitate cu prevederile ICAO Security Manual (Documentul 8973) şi cu Reglementarea aeronautică civilă romană RACR-AD-PETA „Proiectarea şi exploatarea tehnică a aerodromurilor”.

Adauga comentariu

Follow us

Vrei sa primesti cele mai noi stiri pe facebook?

Cele mai citite