SMART Craiova

23 de elevi craioveni cu dizabilități, în practică la una dintre cele mai cunoscute case de modă din Europa

23 elevi cu dizabilități de la Liceul Tehnologic Special „Beethoven” din Craiova desfășoară în această perioadă un stagiu de practică la o casă de modă din Italia.

Totul este posibil datorită proiectului de mobilitate VET Erasmus+”Accesul elevilor cu dizabilități la croitoria de lux” și are ca scop conturarea unui profil de formare european pentru 23 elevi cu dizabilități de la Liceul Tehnologic Special „Beethoven” Craiova, printr-un stagiu de practică timp de cinci săptămâni în domeniul Industriei Textile, pentru a le crește capacitatea lor de angajare pe piața muncii la absolvire. Dezvoltarea competențelor practice de specialitate se va realiza la firma MONDOSPOSA din Vibo Valentia, Italia, până pe 20 iunie 2019.

Este un proiect pe fonduri europene pe care noi l-am câştigat. Această implicare a elevilor va încuraja dezvoltarea personală şi va crea o imagine pozitivă pentru persoanele cu dizabilităţi în raport cu patronatele, cu comunitatea locală şi societatea. Prin această experiență europeană, la un partener cu care colaborăm pentru a doua oară, oferim participanților îmbunătățirea accesului, participării și performanțelor de învățare, oferindu-le astfel șanse reale să fie competitivi la absolvire și astfel să se angajeze”,

a declarat prof. Ionuț Smarandache, coordonator proiect.

În urma plasamentului din anul 2014 la același partener, din cei 22 elevi, 17 s-au angajat în specialitate sau au avut cel puțin o experiență în muncă. De asemenea, au considerat competențele și abilitățile acumulate de cei 17 participanți în perioada stagiului european de la MONDO SPOSA ca fiind foarte utile activității ce o desfășoară.

Adauga comentariu

Follow us

Vrei sa primesti cele mai noi stiri pe facebook?

Cele mai citite